Istoricul şcolii

- 1 << 2 < pag. 3 -

Durata cursurilor in perioada interbelica a oscilat intre trei si patru ani, aceste modificari nu au produs schimbari radicale in planul de invatamant si programa, care s-au mentinut cu foarte mici modificari. Dupa 1924 personalul didactic si administrativ era compus din patru profesori, un medic, un secretar, patru sefi de cultura si un economist-magazioner. Numarul elevilor a crescut an de an, ajungand la 50, cifra care s-a mentinut constanta pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Elevii erau recrutati dintre absolventii a sapte clase primare care aveau o constitutie fizica robusta si cel putin 13 ani impliniti. Ei aveau zilnic un program teoretic pana la amiaza iar dupa amiaza faceau practica in plantatiile de vii sau pivnita. Toti elevii erau obligati sa locuiasca in internat unde erau atent supravegheati de catre director si profesori, care-si aveau locuinta in incinta scolii. Activitatile extrascolare aveau in marea lor majoritate o componenta cultural-artistica, un rol insemnat in aceasta directie avandu-l Societatea de lectura a elevilor "Zorile" infiintata in februarie 1928. Societatea avea organizare proprie, cu un presedinte, secretar, bibliotecar si doi cenzori. Ea dispunea de o biblioteca cu 400 de volume si de un aparat de radio care reusea sa mobilizeze membrii la lectura sau auditii colective. Programele artistice prezentate de catre membrii societatii in afara scolii cu prilejul comemorarii sarbatorilor nationale s-au bucurat de aprecieri elogioase din partea minisenilor cat si a locuitorilor din alte localitati ale podgoriei. Piesele de teatru, recitarile de poezii si cantecele au contribuit la cultivarea gustului pentru frumos in randurile podgorenilor si au mentinut in acelasi timp treaz sentimentul patriotic, care s-a dovedit atat de necesar in schimbarile dramatice petrecute pe scara istoriei in epoca ce a urmat.
Fondul funciar al scolii era compus din 7 ha de teren din care 5 ha cu vii si 2 ha gradina de zarzavat. In anul 1924 scoala a fost improprietarita cu 50 de iugare de pamant arabil la Utvinis si a arendat 10 ha de teren la pepiniera Baratca. Prin aceste masuri s-a reusit imbunatatirea situatiei materiale a scolii care nu mai era obligata sa se aprovizioneze de pe piata cu alimente la preturi ridicate atat pentru elevi cat si pentru profesori. Achizitionarea noilor terenuri a dus in acelasi timp la crearea unei baze practice de instruire mult mai complexa si mai eficienta sub aspect didactic. In urma interventiei directorului Dumitru Orghidan pe langa Ministerul Agriculturii si Domeniilor, prin decizia nr. 10893 din 18 martie 1927, pepiniera Baratca a fost atribuita Scolii Inferioare de Viticultura din Minis. Prin atribuirea pepinierei Baratca si renuntarea la pamantul de la Utvinis, fondul funciar a crescut de la 7 ha la 170 ha ocupate cu vii pe rod, vite, portaltoi si livada cu pomi.
Dupa anul 1928, chiar in conditiile crizei economice, activitatea la scoala din Minis devine mai vie in toate planurile: organizatoric, didactic si gospodaresc, ca urmare a activitatii noului director, inginerul Vasile Juncu. Tanarul si inimosul dascal si viticultor a fixat obiectivele majore ale scolii in etapa urmatoare: raspandirea de cunostinte generale despre viticultura, o rationala cultivare a vitei de vie, gasirea unor cai de combatere a diferitelor boli ale viei, raspandirea de cunostinte intre viticultori prin conferinte si demonstratii la fata locului.
In anul 1929 s-au facut reparatii capitale la cladirea scolii si la pepiniera Baratca, prilej cu care s-a introdus lumina electrica, apa curenta, canalizarea si instalatiile sanitare. S-a amenajat baia elevilor, s-au dotat laboratoarele cu aparatura iar biblioteca a primit carti de specialitate si beletristica. Criza economica a lasat unele urme in bugetul profesorilor care au suportat curbele de sacrificiu iar veniturile scolii au scazut din cauza nevanzarii vitelor altoite si a reducerii preturilor vinurilor. Inundatiile provocate de raul Mures in primavara anului 1932 au ingreunat situatia economica a scolii. Treptat au fost depasite toate obstacolele iar scoala si pepiniera Baratca au devenit modele de organizare pentru numeroase scoli de profil din tara, care veneau in schimb de experienta. In acelasi scop, bazele didactice de la Minis si Baratca au fost vizitate de catre studenti, oameni de stiinta si podgoreni. Un exemplu elocvent in acest sens l-a reprezentat vizita celor 74 de congresmeni din toata lumea, participanti la Congresul International de la Bucuresti din anul 1929. Ei au apreciat in termeni elogiosi institutia de invatamant viticol etalon din comuna Minis, a carei faima au dus-o mai apoi mai departe, peste hotarele tarii. Legatura scolii cu podgorenii era foarte stransa, ea contribuind efectiv la combaterea bolilor si daunatorilor din viile acestora. Dupa crearea statiei meteo in anul 1931, actiunea de combatere a bolilor si daunatorilor s-a extins in intreaga podgorie, cu rezultate deosebite in planul practic-productiv. Acest mod de organizare a retelei statiilor de prognoza si avertizare a bolilor si daunatorilor initiat de catre scoala in Podgoria Aradului a servit drept model pentru alte podgorii din tara si a fost solicitat prin Ministerul Agriculturii si Domeniilor de catre Ungaria si Bulgaria.
Colaborarea scolii cu Camera de Agricultura din Arad in directia sprijinirii podgorenilor s-a materializat in conferinte si cursuri de specialitate sustinute la sediu sau in diverse puncte din podgorie. Tematica cursurilor practice a avut un continut divers: altoitul vitei de vie, stropitul viilor, prepararea vinurilor, etc. S-au facut de asemenea numeroase instructaje cu privire la aplicarea lucrarilor curente in vii si in pivnite. Rezultatul acestor actiuni sistematice nu s-a lasat mult asteptat, cu importante beneficii pentru podgorenii din Minis si celelalte localitati care au ajuns sa produca peste 40% din intreaga vita altoita din tara.
La cursurile de calificare pentru viticultori organizate in Minis au participat si viticultori din alte judete. Un exemplu de acest fel a fost cursul organizat in anul 1935 pe o durata de 15 zile cu 31 de participanti din judetele Bihor, Hunedoara si Timis-Torontal, la care au participat si 150 de viticultori localnici. Acest curs poate fi considerat cel mai important atat prin problematica dezbatuta cat si prin participarea in calitate de conferentiari a unor personalitati si specialisti din domeniul viticulturii, in frunte cu profesorul I.C.Teodorescu. Cursantii au luat contact cu minisenii care au organizat impreuna cu elevii o serie de festivitati si serbari, prilej cu care au fost apreciate obiceiurile, portul popular, creatia populara locala, toate pastrate nealterate de generatii. A iesit in evidenta patriotismul localnicilor, eforturile considerabile depuse de ei pentru pastrarea fiintei nationale intr-o perioada de recrudescenta a revizionismului la granita de vest. Prin profesorii si elevii anilor terminali Scoala Viticola a adus contributii deosebite in privinta introducerii si raspandirii in podgorie si in intreaga tara a rezultatelor proprii in cercetarea stiintifica din viticultura si vinificatie. In colaborare cu Camera Agricola din Arad s-au experimentat, inmultit si raspandit fermenti selectionati din rasele de drojdie cele mai valoroase, care au contribuit la cresterea calitatii vinului si a competitivitatii acestuia pe piata interna si externa.
Vinurile de Minis dar si cele din alte localitati ale podgoriei s-au imbunatatit astfel calitativ atat in ceea ce priveste continutul in alcool cat mai ales in privinta insusirilor gustative. Calitatea vinurilor a ramas la standarde ridicate deoarece la insistentele specialistilor de la Minis au fost respinsi hibrizii producatori directi, fapt remarcabil avand in vedere ca in marea majoritate a podgoriilor din tara acestia erau cultivati pe scara larga. Calitatea vinurilor trebuia sa se revada in beneficii substantiale pentru cei ce trudeau un an de zile, fapt insa nesesizabil pana in anii '30 cand principalii profitori erau angrosistii care cumparau vinul la preturi extrem de mici. Pentru a se evita aceasta veriga intermediara intre producatori si consumatori, Vasile Juncu a propus si a sustinut organizarea Asociatiei Producatorilor Viticoli, a cooperativelor viti-vinicole. Prima cooperativa s-a infiintat la Minis in 1931 si a unit viticultorii din localitate. Ea a servit ca model pentru alte cooperative din podgorie, care s-au infiintat ulterior; scoala a sprijinit efectiv cooperativa, punandu-i la dispozitie pivnita proprie unde cooperatorii si-au depozitat vinurile in vederea alcatuirii partizilor mari si omogene. Vinurile depozitate erau ingrijite si stabilizate de catre viticultori sub supravegherea specialistilor scolii. Cooperativele viticole organizate in scurt timp in intreaga podgorie s-au dovedit a fi rentabile pentru viticultori. Ele i-au sprijinit la nevoie pe viticultorii a caror suprafete cu vii au fost afectate de calamitati naturale.
Pe langa munca la catedra si preocuparile cotidiene profesorii de la Minis si-au gasit ragazul de a publica studii si articole in presa si in revistele de specialitate. S-au evidentiat in aceasta directie inginerul Vasile Juncu si maistrul Porfirie Dachi, care au colaborat fructuos cu Buletinul Agricol al Camerei de Agricultura Arad. Dupa anul 1938 inginerul Nicolae David a publicat articole de specialitate in revista "Romania Viticola", fondata in anul 1937 de catre profesorul I.C.Teodorescu. Scurta perioada de prosperitate a scolii si in general a viticulturii din vestul tarii dupa depasirea crizei economice a fost brusc intrerupta de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, care a lasat urma adanci, de neuitat. La 19 septembrie 1944 localul vechii Scoli de Vintaleri din Minis a fost distrus de bombardamentele trupelor hortyste. In perioada 1944-1948 cadrele didactice si personalul ajutator ramas in localitate au facut eforturi deosebite pentru continuarea activitatii productive si de cercetare stiintifica. S-au incercat diverse solutii pentru amenajarea salilor de clasa, a cantinei si dormitoarelor, in anexele fostei scoli sau chiar in cladiri din comuna. Cu toate eforturile facute pe parcursul acelor ani, cursurile nu au putut reincepe efectiv decat in anul 1948 cand au demarat si lucrarile la noul local al scolii care a fost finalizat in doua etape intre anii 1948-1950 si 1950-1952.
Legatura scolii cu comuna Minis a fost vie, permanenta si de bun augur. Infiintarea scolii la sfarsitul secolului al XIX-lea a contribuit la bunul renume al localitatii, la ridicarea standardului de viata si a gradului de cultura al locuitorilor. Satenii au fost la randul lor interesati sa cultive legatura cu scoala, sa o permanentizeze, fiind constienti ca rolul socio-economic al acesteia depaseste cu mult arealul geografic al localitatii.Localnicii si "domnii" de la Curte au trait intotdeauna intr-o simbioza perfecta, benefica pentru comunitate, podgorie si pentru intreaga viticultura a tarii.

- 1 << 2 < pag. 3 -

Sus ⇫